Joc „Mic Mijlociu Mare”

50,00 lei

De la naștere și până la vârsta de 5 ani copiii dezvoltă un fel de „matematică informală”, compusă din noțiuni rudimentare și particularizate despre numere, forme geometrice, spațiu și alte noțiuni matematice. La vârsta de 3 sau 4 ani copiii știu că adăugarea unei jucării la o grămadă înseamnă că grămada va conține mai multe jucării, chiar dacă nu pot încă să spună cu exactitate câte jucării sunt. Pot să distingă cu ușurință între un cerc și un pătrat, chiar dacă nu știu cum se numesc aceste figuri geometrice. Sunt interesați de adunări și de modul în care sunt compuse numerele, de diferențe și schimbări în magnitudine: adesea se compară între ei, ca să vadă care este mai înalt și sunt în mod constant interesați de vârsta lor și a altora. Cercetările au arătat că pe la 4-5 ani copiii sunt preocupați de perspectivă, imaginându-și cum arată lucrurile din diverse unghiuri, de exemplu cum arată curtea și grădina văzute din avion. Însă, până acolo copilului îi este necesar să poată face operații ce presupun clasificări.

Jocul educativ Mic Mijlociu Mare contribuie la dezvoltarea abilitaților de clasificare. Spre exemplu: cartonașele se pot grupa după formă (grupa umbrelelor, grupa ursuleților, etc.) sau după mărime (mici, mijlocii, mari). Pe baza acestora mai precis a proceselor de analiză, comparație și generalizare, copiii vor putea să intuiască noțiunile de număr și cantitate.

În cutie sunt 36 de piese ce reprezintă imagini în trei dimensiuni diferite.

Jocul Mic Mijlociu Mare dezvoltă gândirea logică, noțiunea de mărime și cantitate, atenția și imaginația.

Stimulare tactilă Stimulare vizuală Stimulare proprioceptivă

Acest joc este realizat după o idee a psihologului Lavinia Apopei Pruteanu.

Stoc epuizat